Inimi cicatrizate

Bad clovn taie arzătorul de grăsime

Viezurelui asupra reprezentaţiei mele aeriene, căci i-am auzit vocea în spatele meu chiar în clipa în care fetele au slobozit o ultimă ovaţie, iar balonaşele s-au repezit într-un picaj ameţitor spre răsărit, de-a lungul pestriţului defileu al lui Forty-second Street. Am fost de părere că Viezurele îşi stăpânea mânia foarte bine. O să-ţi încasezi ultimul cec la cinci după-amiaza. Înclin să cred că n-am zis totuşi nimic, doar m-am uitat lung la omuleţul care-a făcut stânga împrejur pe piciorul lui mic şi-a ieşit, agale, din viaţa mea.

Apoi m-am simţit inundat de un val de uşurare, o senzaţie fizică foarte asemănătoare cu confortul, de parcă mi-aş fi dat jos mai multe rânduri de haine groase înăbuşitoare. Sau, ca să fiu mai exact, de parcă aş fi stat prea multă vreme scufundat în ape tulburi şi mă zbătusem până să ajung la suprafaţă, trăgând acum cu poftă câteva guri de aer proaspăt. Unii s-au înecat în locul ăsta.

Şi nu li s-au mai găsit niciodată cadavrele.

bad clovn taie arzătorul de grăsime

Trecuse mult de ora cinci. Rămăsesem peste program în după-amiaza aceea ca să-mi strâng lucrurile, alea câte erau, ca să le spun la revedere celor vreo doi redactori cu care reuşisem să încheg o relaţie cât de cât amiabilă, ca să-mi încasez ultimul cec de 36,50 dolari şi, în sfârşit, ca să-mi iau un rămas-bun care s-a dovedit surprinzător de dureros şi de trist de la Farrell, care, printre altele, mi-a dezvăluit ceea ce aş fi putut observa mai de mult, dacă mi-ar fi păsat cu adevărat sau dacă aş fi fost mai atent — că era un alcoolic solitar şi fără speranţă.

A venit în biroul meu, clătinându-se puţin, tocmai când eu îmi îndesam în servietă copii ale referatelor mele mai răsărite.

bad clovn taie arzătorul de grăsime

Le scosesem din dosare, simţind un soi de afecţiune melancolică pentru nota mea despre Gundar Firkin şi dorind să-mi recuperez mai ales reflecţiile despre Kon-Tiki — căci nutream strania convingere că ar putea constitui, într-o bună zi, o ilustrare interesantă a marginaliei literare.

Ia şi tu un gât. Întinse spre mine un pahar şi o sticlă de whisky Old Overholt, pe jumătate plină. Băutura din secară îi parfumase puternic răsuflarea, încât, într-adevăr, Farrell răspândea un miros de pâine integrală. Am refuzat whisky-ul, nu din vreo reticenţă reală, ci pentru că la vremea aceea nu beam decât bere americană ieftină.

Uploaded by

Asta nu era locul potrivit pentru tine. În zece ani, ai fi fost o fosilă. Un ramolit fosilizat la treizeci de ani. În asta te-ar fi prefăcut McGrawHill. O să-mi lipsească leafa de aici, totuşi. Deşi nu era nici pe departe o mină de aur.

Farrell a chicotit şi a scos un râgâit modest. Faţa îi era atât de fidelă prototipului de irlandez, cu buza de sus la mare distanţă de bad clovn taie arzătorul de grăsime, c-ai fi zis că e o glumă şi emana tristeţe — avea ceva oarecum mototolit, istovit şi resemnat, bad clovn taie arzătorul de grăsime m-a făcut să mă gândesc, cu o strângere de inimă, la beţiile lui de unul singur de la birou, la simpozioanele sale cu Yeats şi Hopkins din amurg, la posomorâta navetă cu metroul până la Ozone Park.

Am înţeles deodată că nu-l voi mai vedea niciodată. Lăudabilă ambiţie, una pe care odinioară am avut-o şi eu. Sper, şi-ţi doresc să devii unul şi să-mi trimiţi şi mie un exemplar din prima ta carte.

Unde o să te duci când o să începi să scrii? Ştiu doar că nu pot să mai rămân bad clovn taie arzătorul de grăsime groapa de gunoi unde stau acum. Trebuie s-o tai de-acolo.

Vreau să spun, să scriu poezie. Un roman bun. Nu un roman mare, reţine — ştiam că-mi lipsesc talentul şi ambiţia pentru aşa ceva —, ci un roman bun, dieta slabit cu o certă eleganţă şi cu stil.

  1. Scipione, Ileana trad.
  2. (PDF) Inimi cicatrizate | Lacramioara Paraschiv - pvctermopane.ro
  3. pvctermopane.ro [PDF|TXT]
  4. Chickpeas să piardă în greutate
  5. coursera-ddp-shiny/ro_pvctermopane.ro at master · spujadas/coursera-ddp-shiny · GitHub
  6. Pierdere în greutate hamburg lexington ky

Un roman la fel de bun ca, să zicem, Podul din San Luis Rey 34 sau ca Moartea vine pentru arhiepiscop 35 — ceva nepretenţios, dar cu o certă calitate, vecină cu perfecţiunea. Făcu o pauză şi reluă: — O, dar, fără să ştiu cum, am ajuns pe o linie moartă. Cred că bad clovn taie arzătorul de grăsime cauza anilor lungi de muncă de redactor, mai ales de natură tehnică.

Am fost deviat pe linia de manevră, pus să mă ocup de ideile şi cuvintele altor oameni în loc de ale mele, iar asta nu-ţi insuflă defel efort creator.

bad clovn taie arzătorul de grăsime

În cele din urmă. Roman de Willa Gather.

Calaméo - Jesus Diaz Spune Mi Ceva Despre Cuba

Din nou făcu o pauză, cercetând rămăşiţele de chihlimbar din paharul lui. Pocalul cu vise de cincizeci de grade tărie. Oricum, nu am devenit scriitor. Nu am devenit romancier, nici poet; cât despre eseuri, n-am compus decât unul singur în toată viaţa mea. Ştii despre ce a fost? Le-am trimis O mică bad clovn taie arzătorul de grăsime despre un concediu pe care nevastă-mea şi cu mine lam petrecut în Québec. Nu merită să intru în amănunte. Dar am primit două sute de dolari pe treaba asta şi, câteva zile, am fost cel mai fericit scriitor din America.

Ah, păi… O grea melancolie păru că pune stăpânire pe el, iar vocea i se stinse. Nu prea ştiam cum să răspund la tristeţea asta a lui, care părea periculos de aproape de jale. Tot ce-am putut să spun, în timp ce continuam să-mi îndes lucrurile în slimming herb ceai de recenzii — Păi, sper să putem ţine cumva legătura. Deşi ştiam că nu aveam să ţinem nicio legătură. Mi-ar fi plăcut să ne fi cunoscut mai bine.

Cu privirea coborâtă în paharul lui, rămase tăcut atât de mult timp că începusem să mă simt prost. M-am gândit adesea să te invit pe la mine, în Queens, la cină, dar am tot amânat. Deviat iar pe linie moartă. Îmi aminteşti foarte tare de fiul meu, ştii? În atmosfera de la McGraw-Hill, glacial impersonală, ar fi fost considerată obrăznicie, dacă nu curată mojicie, dacă ţi-ai fi exprimat fie şi cel mai mic interes pentru viaţa privată a celorlalţi.

bad clovn taie arzătorul de grăsime

Vocea îi deveni brusc un strigăt, făcându-mă să tresar cu amestecul de furie şi jale care răzbătea din ea. Overholtul descătuşase în el toate furiile celtice cu care convieţuise zilnic în ceasurile pustii de după ora cinci dupăamiaza. Se ridică în picioare şi se duse la fereastră, privind prin lumina asfinţitului la mirajul de neînţeles al Manhattanului incendiat de soarele ce cobora.

Edward Christian Farrell. Era chiar de vârsta ta, douăzeci şi doi de ani, şi voia să fie scriitor. Era… era un rege al limbajului, fiul meu. Avea un talent care l-ar fi fermecat şi pe diavolul însuşi, iar unele dintre scrisorile pe care le-a scris — unele dintre acele scrisori lungi, informate, pline de umor, inteligente — erau cele mai frumoase din câte s-au scris pe lume.

O, era un rege al limbajului băiatul acela! Ochii i s-au umplut de lacrimi. Pentru mine era un moment paralizant de stingheritor, unul dintre acelea care apar când şi când în viaţă, deşi, din fericire, destul de rar. Cu mare durere în glas, un om aproape străin vorbeşte de cineva mult iubit la timpul trecut, punându-şi ascultătorul în impas.

Cu siguranţă vrea să spună că dispărutul a murit. Dar, ia stai! N-ar fi putut, pur şi simplu, să fi fugit în lume, să fi devenit victima unei amnezii sau un răufăcător silit să se ascundă?

Sau nu zăcea acum, în modul cel mai jalnic, într-un ospiciu, iar folosirea timpului trecut să fi fost doar un mod metaforic de a exprima compătimirea? Când Farrell a reînceput să vorbească, tot fără să-mi ofere vreun indiciu despre soarta fiului său, i-am întors spatele, stânjenit, şi am continuat să-mi adun lucrurile personale.

Dar Mary şi cu mine n-am mai putut face alţii, după ce s-a născut Eddie. Se opri brusc: — Ah, dar nu vrei să auzi… M-am întors din nou spre el. Te rog. Părea să sufere de o nevoie imperioasă de a vorbi şi, bad clovn taie arzătorul de grăsime vreme ce el era un om binevoitor pe care îl plăcusem şi, mai mult, unul care într-un fel mă identificase cu fiul lui, mi s-a părut c-ar fi o măgărie din partea mea să nu-l încurajez să se despovăreze.

Farrell îşi turnă un alt pahar, aproape plin, de whisky. Acum era de-a dreptul beat, vorbele începuseră să i se împleticească, iar obrajii pistruiaţi şi livizi, nevăzuţi de soare, păreau încă şi mai traşi din pricina tristeţii în lumina scăpătată.

Welcome to Scribd!

Eddie s-a dus la Columbia şi unul dintre lucrurile care m-au entuziasmat pe mine a fost felul în care s-a îndrăgostit de cărţi, darul lui aparte pentru cuvinte.

La nouăsprezece ani — nouăsprezece, reţine — avea deja o schiţă publicată în The New Yorker, iar Whit Burnett îi acceptase o povestire, s-o publice în Story. Unul dintre cei mai tineri colaboratori, cred, din istoria revistei.

Se vedea în ochii lui, înţelegi, în ochii lui. Farrell ridică mâna şi arătă cu degetul spre ochii lui. Mark Van Doren 36 mi-a scris un bilet minunat — cel mai frumos bilet, pe cuvânt —, spunând că Eddie avea unul dintre cele mai mari talente naturale de scriitor pe care le văzuse la vreunul dintre studenţii lui. Mark Van Doren, închipuie-ţi! Un omagiu adevărat, nu crezi? Se uită la mine căutând o confirmare.

Mark Van Dorenpoet american laureat al Premiului Bad clovn taie arzătorul de grăsime, prozator şi critic, cercetător şi profesor de engleză la Universitatea din Columbia timp de aproape 40 de ani, unde a inspirat o întreagă generaţie de gânditori şi scriitori de marcă, printre care Thomas Merton, John Berryman, Allen Ginsberg, Jack Kerouak.

A zis că mai bine se duce voluntar decât să-l recruteze. Admira sincer prestanţa infanteriei marine, deşi din fire era prea sensibil ca să-şi facă iluzii despre război. Rosti cuvântul cu repulsie, ca pe o obscenitate rar folosită, şi se opri o clipă, închizându-şi ochii şi clătinând capul, îndurerat. Apoi se uită la mine şi spuse: — Războiul l-a mânat în Pacific şi s-a trezit prins în cele mai crâncene confruntări. Ar trebui să-i citeşti scrisorile, uluitoare, glumeţe, elocvente, fără pic de autocompătimire.

Nici măcar o dată nu s-a îndoit că se va întoarce acasă şi că îşi va relua studiile la Columbia, le va termina şi va deveni scriitorul care voia să devină.

Şi-apoi, acum doi ani, când era pe Insula Okinawa, a fost împuşcat de un lunetist. În cap. Era în iulie, după victorie, şi curăţau zona de ultimii opozanţi.